Fulgii pufoși și jucăuși dansau prin văzduhul iernii, care de această dată se dovedi a fi blândă. Era început de februarie, iar ghioceii țanțoși ieșiră la iveală cu muuult prea devreme, pentru ca să vestească o primăvară grăbită sau cine știe?… Șoricelul Babu stătea la geam chițcăind de bucurie.
Îi plăcea să privescă jocul minunat de afară. Jocul fulgilor, împletit cu cel al copiilor fericiți, ce se hârjoneau prin zăpada mult așteptată. Se uita la ei Babu și-și imagina cum ar fi să-l ia și pe el Bulinuța , măcar și în buzunar, și să-l plimbe cu săniuța prin fața blocului. Pisica Bimbi, de exemplu, fusese plimbată prin Parcul Mare și chiar pe lacul Chios, dar el – nu. Și-ar fi dorit mult Babu să audă și el cum șuieră săniuța pe zăpadă și să asculte râsetele zglobii ale Bulinuței. Ar ști că nu contează mai puțin decât Bimbi, dar deocamdată se bucura pentru că ea l-a lăsat la geam și putea să o urmărească de acolo, cum face fluturași și îngerași prin zăpadă.
De pe masă, cașcavalul îl îmbia, la fel și pâinea proaspăt scoasă din cuptor, dar cum să guste din toate fară ea? Deși, tare ar fi vrut! Babu, însă, e un prieten adevărat și-i place să-și împartă bunătățile cu cei dragi, la fel e și Bulinuța, așa că o va aștepta. Iată că și ciripește soneria de la ușă. Mami le deschide grabită. Micuța prietenă, împreună cu tati intră uzi și înghețați, cu nasurile și obrajii roșii, ca la clovni, dar sunt atât de veseli, încât mami și Babu se molipsesc și ei fără voie.
– Am venit, Babu! Strigă Bulinuța, trântindu-se pe pernele de la geamul din bucătărie, unde, lipit de fereastră, stătea șoricelul pufos, din fetru. Ochișorii din ață albă păreau că sclipesc de bucurie nemărginită.
– Vrei să-ți guști pâinea, domnișoară bucătăreasă? O întrebă mama.
– Daaa! O să guste și Babu. Babu, de ce ești necăjit? Ai vrut și tu afară? Da? Uite, mâine e rândul tău să te plimb în buzunar, îți promit! Nu am uitat de tine, doar că nu încăpeți toți o dată. Buzunarul meu de la piept e mic și știi că doar lângă inimioară vă pot încălzi?
