Toată săptămâna și-a purtat cu mândrie costumul de româncuță. A defilat cu el prin casă și a tot fredonat Trei culori cunosc pe lume. Joi, însă a trebuit să-și scoată costumul din casă, pentru a merge la grădiniță, unde aveau să sărbătorească, în avans, Ziua Națională.
– Ce e Ziua Națională, mami?
– Povestea e lungă, draga mea, dar o să o rezumăm așa: Până acum o sută de ani, românii au fost împărțiți în mai multe țărișoare, apoi la 1 decembrie 1918, au fost uniți într-o singură țară, care se numește…
– Româniaaaa!!!
Apoi pauză de gândire și urmează o altă întrebare:
– Așa cum noi la grădi suntem români în mai multe grupe, mami?
Mama a zâmbit. Pe undeva lucrurile se asemănau:
– Am putea să le comparăm și așa, iubire.
– Și port popular ce e, mami?
– Sunt hainele pe care le purtau la începuturi românii. Și le făceau singuri. Noi acum le cam purtăm doar de sărbători.
S-a gândit un pic copila și replica ei nu a întârziat să vină:
– Așa cum mi le-ai făcut și tu mie?
– Ei, poate nu chiar așa. Românii, pe vremuri, inclusiv țesătura o făceau singuri din cânepă sau din in.
În dimineața în care a trebuit să sărbătorească la grădiniță, s-a aranjat cu mare fast, mai ales că știa că al ei costum tradițional i l-a făcut mama și e plin de toată dragoatea din lume.
Au dansat hora, au cântat imnul și au gustat din bucate tradiționale împreună cu ceilalți mici românași – încălzirea fusese făcută.
Seara numai la horă și unire-i stătea gândul. Era ajun de sfântul Andrei, ar fi putut să-și pună busuioc sub pernă, ca fetele mari, dar nu, altele erau planurile româncuței:
– Mami, tati, haideți să facem și noi unirea!!!
– Cum, Bulinuță? Făcu tata ochii mari, așa cât cepele.
– Cum adică? Simplu. Să facem unirea cu bunicii.
O sclipire de bucurie putea fi întrezărită în ochii tatei, până atunci obosiți. Într-o oră bagajele au fost făcute, bunicii anunțați, mai urma un somn și gata.
Nu se știe ce-au visat fetele patriei de la atâta busuioc sub pernă, dar Bulinuța știm că a visat doar hore și hore învârtite prin sufrageria bunicilor. A doua zi, cu noaptea în cap, parcă așa a fost scris, din inima Ardealului, cu o mașină de București, o basarabeancă, un moldo-ardelean și o ardeleano-moldo-basarabeancă se îndreptau către Moldova, cântând Deșteaptă-te, române.
Nu știa, ea – mica patrioată că bunicii o așteaptă cu munți de zăpadă, nerăbdători să simtă săniuta, meșterită de bunicul, alunecând peste dealuri. La Cluj mai că nu ploua,cum să speri la zăpadă?
…
Steauguri atârnau mâdre pe la toate balcoanele din Botoșani, vestind apropierea celor 100 de ani de la Unirea Principatelor Române.Țurțurii mari și groși, precum și stratul consistent de zăpadă frumoasă anunțau adevărata venire a iernii.
– La mulți ani, bunicilor!!!!!Striga Bulinuța cât o ținea gura, uitându-se la ei cum îi fac cu mâna din balcon.
Hora din vis repede, repede s-a transformat în realitate. Tot orașul avea haine de sărbătoare, iar din balcon Bulinuța a putut admira parada militară.
Spre seară s-a instalat în săniuță și s-au îndreptat spre centrul orașului, unde mare a fost uimirea româncuței când a văzut retragerea cu torțe a militarilor bucovineni, iar mai apoi 100 de lampinioane, în cinstea celor 100 de ani, au împânzit cerul. Copila era numai ochi și urechi. Era mândră că a reușit să facă și ea o mică unire.
– Mami, tati, dar la Chișinău când vom merge?
– Încă nu știm, minune. E cam departe, răspunse mama cu tristețe.
– Nu-i departe, mami, răspunse fetița, dormim și să vezi ce repede ajungem. Când dormi ajungi repede, ai uitat?
