Călătoria a durat o noapte. Moș Ene a venit foarte devreme pentru a scurta așteptarea Bulinuței. Somn liniștit s-a așternut pe chipul ei…….
– Bulinuță, trezește-te! Suntem la Micăuți, șopti mama, împresurându-i chipul de dulci pupici.
A fost sus într-o secundă. S-a încălțat grăbită, și-a tras hanoracul pe ea și a iesit. La poartă a întâlnit-o Baron, cățelul bunicilor.
– Hristos s-a înălțat, Baron, strigă fetița chiar din fața porții.
Cățelul alb și pufos ca un nor de pe cer, i-a răspuns lătrând bucuros și a dat din coadă de parcă nu a mai vazut-o de ieri, deși trecuse deja jumătate de an de la ultima lor întâlnire, iar fetița s-a schimbat.
O adevărată poveste o aștepta în întreaga curte: un trandafir cățărător, de culoare roz, se întindea până la acoperiș. Mânușița Maicii Domnului parfuma toată curtea cu florile ei albe și galbene. Cireșele coapte zâmbeau pe vârfuri, iar căpșunile pârguite, pitite pe sub frunze, asteptau să fie găsite si savurate.
O aromă de bucurie era totul.
Apoi după ce toate florile și fructele au fost trecute în registrul unei minți curioase, a urmat poiata.
Rațele mute urmau să împlinească o poveste pe care Bulinuța înca nu o știa. Echipată cu cizme de cauciuc pe care erau imprimate tot niște rațe, ea a intrat în poiată, urmând-o pe bunica.
– Dacă am cizme cu rațe ele vor crede că sunt și eu rață, spuse fetița hotărâtă.
Înaintă către coteț și se întâlni cu trei rățoi certăreți, pe care-i salută făcându-le din mână:
– Salut, rățoilor! Mă primiți în vizită pe la voi?
Rățoii se uitară la ea, gâfâind. Le era prea cald să reacționeze. Bulinuța trecu în cealaltă încăpere, unde făcu ochii mari de uimire și spuse :
-Ce drăguțe sunt! Parcă-s Alba ca Zăpada toate!
Dacă am spus că Baron părea un nor pufoi, apoi aici ziceai că întregul cer s-a întors cu susul în jos de dragul clocitului. Cam vreo treizeci de rațe mute stăteau pe cuibare, abia de li se vedeau ochii din puf. Mult, mult puf. Bunica îi explică:
– Minune, când rațele mute cad cloște, adică se așează pe ouă și stau acolo până când ies bobocei de rață, ele își scot puful de pe ele pentru a-și face un culcuș cald. Cand closca pleacă să mănânce, își acoperă ouăle cu puf pentru ca acestea să nu se răcească. Tocmai atunci o observară o rață care stătea la pândă. A vazut că cineva s-a apropiat de cuibul ei, cât a fost la masă, iar acum era agitată și sâsâia.
– Nu-ți fie frică, rățușco! Plecăm acum. Pa, pa, cloștilor! Să faceți bobocei frumoși!
Rațele întinseră gâturile, exact ca gâștele și sâsâiră în cor. Vizita Bulinuței fusese o onoare pentru ele, dar aveau nevoie de liniște.
– Bunico, rața nu ține puiuții în burtică, așa cum m-a ținut mami pe mine?
– Nu, draga mea! Păsările fac ouă, iar din ouă ies puiuții lor.
– Ca și la dinozauri și crocodili?
– Da, înțeleapta bunicii. De unde știi tu că și reptilele fac ouă?
– Din mai multe cărți, buni.
Seara, bunicuța a învelit-o pe Bulinuță într-o plapumă din puf de rață, iar noaptea aceea fusese numai despre puf, ouă și cloște, așa cum cărțile nu ți le prezintă, doar bunicii.
