Primăvara înzăpezită

 om zapadaLa hotarul dintre anotimpuri, un ghiocel bătu la geam. Își dorea foarte mult să vestească primăvara, dar nămețile erau așa de mari și gerul atât de cumplit, încât nu știa daca nu cumva venise prea devreme. De asemenea, știa și că Baba Dochia e prin preajmă, gata să-și  scuture cojoacele.  dar chiar așa? Era prea de tot! Bătu din nou la geam. La căldurică, în casă, stătea și contempla  peisajul, Mărțișor. L-a făcut Medeea în ajun, din fir de lână, așa pentru ca să nu-i fie cumva frig, atunci când îl va trimite prin poștă către Micăuți și Botoșani, pentru ca să le vestească și bunicilor primăvara.

– Mărțișor, zise Medeea foarte gânditoare, știi tu oare ce bună era zăpada acesta de Crăciun? Tare s-a mai chinuit Moșul  până a  ajuns la mine prin noroi.

-De ce nu vorbești tu cu Baba Dochia să-și scuture cojoacele-n decembrie? Poate la anul, pe vremea aceasta nu ar mai bate Ghiocel la geam, ci ne-am duce noi la el, zise Mărțișor.

-O să discut eu cu ea, Mărțișor.  I-am dat întâlnire în data de 8. Să știi că și mami cu tati se întâlnesc cu ea. Mami în 6 martie, iar tati în 7 martie. Poate o convingem cumva.

În timp ce ei tot discutau, Ghiocel bătu din nou la geam. Voia și el să intre. Medeea îl chemă pe tati și-l rugă frumos, să-i deschidă florii fereastra, să o pună la cald.

   -Bună dimineața! Zise Ghiocel. Vă mulțumesc pentru că m-ati primit în casă. Am vrut să vă aduc primăvara în suflet, până când Baba Dochia va lăsa soarele să dea drumul  la izvoare.

  – Bine ai venit, Ghiocel! Cum e sub zăpadă?A întrebat curioasă Medeea.

–  Acolo sub  zăpadă, draga mea, toate florile stau la cald, dar simt că le-a venit timpul să înflorească și m-au trimis pe mine să văd ce e pe afară. Viorelele, brebeneii, lalelele, narcisele, lăcrimioarele  – toate așteaptă să plece Baba Dochia.

– Lasă că stau eu de vorbă cu ea, i-am dat întâlnire, îl informă Medeea și  pe Ghiocel.

– Da? Atunci îți voi da un sfat. Văd că ești fată bună. Baba Dochia e supărată pentru că nu are prieteni. Toți o hulesc la început de primăvară. Tu să fii înțeleaptă și blândă. Fă-o prietena ta și atunci de bucurie soarele va răsări, iar cerul se va însenina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.