– Închide ochii, Bulinuțo și încearcă să simți parfumul florilor de cais.
– Șiiiii, zise Bulinuța, pe cel al florilor de corcoduș aș vrea să-l descopăr.
Albinuța Irinuța zbura fericită din floare în floare și tot striga:
– Simți? Simți? Acesta este parfumul primăverii!
Fetița îi răspunse fericită:
– Daaa! Îl simt și eu, Irinuțo! E plăcut! Dar spune-mi de ce te tot scalzi în praful acela galben? Ce tot faci acolo?
Albinuța, în timp ce se agita de zor să umble din floare în floare, îi răspunse preocupată:
– Draga mea prietenă, praful acesta galben este polenul. Cu el ma hrănesc. Mai mănânc și nectărel de flori și astfel, o să te îndulcesc și pe tine.
Bulinuța făcuse ochii mari cât cepele, când auzise că va primi și ea ceva dulce. Întrebă cu bucurie:
– Cu ce o să mă îndulcești, albinuța mea? Uite că m-ai făcut curioasă!
– Păi, cum cu ce? Ce dau albinuțele?
– Cum ce? Miere.
– Ei, vezi că știi? Eu și surorile mele facem miere bună, numai dacă mâncăm nectărel. Așa că o să te rog să-mi pregătești stupul, să avem unde pune dulcele acesta.
– Daaa, dulcele acesta sănătos, pe care mami mă lasă să-l mănânc cu lingurița! Zise, fetița zâmbind. Irinuța veni și se așeză pentru câteva clipe pe umărul prietenei ei și-i spuse:
– Acum, hai să descoperim și parfumul altor flori, vrei?
– Da! Sigur că vreau!
Fără a mai sta prea mult pe gânduri, au pornit la drum – o fetiță, cu un roi de albine după ea. Cine ar fi crezut? Irinuța și-a adus toate suratele să ia masa în grădina Bulinuței, până la urmă, erau toate parte din familie: Bulinuța, mami, tati și albinele. Au descoperit în călătoria lor lalelele, zambilele, narcisele și panseluțele care creșteau în fața casei. Erau minunate și viu colorate, încât nu-ți mai puteai lua ochii de la ele. Albinuțele nu se mai săturau de mancat nectar, iar minunea de fetiță cu ochi căprui, nu se mai sătura să inspire parfumul pe care îl răspândeau florile din jurul ei. Primăvara era acolo. Pe când, totuși, au terminat masa, albinele s-au gândit să o mai ducă pe Bulinuță undeva – trebuiau admirate și florile din pădurea de peste drum. De asemenea, fetița trebuia să descopere și cântecele păsărilor proaspăt întoarse din țările calde. Ea nu s-a lăsat mult rugată. Oricum, mami și tati pregăteau un picnic în marginea pădurii. A zbughit-o pe portiță afară, s-a uitat stânga-dreapta, să fie drumul liber și învăluită de albinuțe s-a aventurat printre copaci, tufișuri și flori. Irinuța îi zise așezându-se pe o floare colorata-n roz și mov:
– Aceasta este Mierea-ursului. Este delicioasă.
O altă albinuță, îi prezentă vioreaua albastră. Apoi descoperiră brebenii roz și clopoțeii albi, rochițelele maronii și brândușele mov . Bulinuța se plimba printre ele ca o zână. Se oprea, cu grijă și-și apropia năsucul pentru a le primi parfumul. Apoi, cu aceeași grijă, pășea încet pentru ca să nu le strivească sub pașii ei. Albiuța Irinuța o conduse pe fetiță aproape de părinții ei. Acolo, într-un luminiș, unde iarba era mare, deasă și moale. Un covor minunat pentru ce avea să urmeze. Irinuța îi spune:
– Uite, acum hai să ne întindem pe iarba aceasta moale, să închidem din nou ochii și să ascultăm cântecul minunat al păsărilor.
Bulinuța o ascultă cuminte și se tolăni pe iarba proaspătă și parfumată. Își închise ușor ochii. Prima dată simți din nou mirosul tuturor florilor ce o înconjurau. Apoi, ascultă trilurile păsărilor care se auzeau ca un clinchet de clopotel.
– Auzi, auzi, Bulinuțo? Auzi cât de frumos cântă păsările? Bâzâi albina încântată, dar nu o mai auzea nimeni. Într-o rochiță cu buline mari, albastre, fetița stătea întinsă în iarba deasă și adulmeca parfumul primăverii și asculta o melodie de nedescris. Soarele strălucea voios și-i încalzea chipul, iar zefirul adia ușor și-i legăna genele care, foarte curand, s-au lipit de tot.
– Bulinuțo, dormi cumva? Irinuța zbura zăpăcită de uimire în jurul fetiței. Își căută umbra și-și dădu seama că era ora somnului de amiază. Veniră mai aproape mierla, graurul, privighetoarea, chiar și ciocănitoarea își făcuse treabă mai pe aproape. Toți o priveau pe mica zână adormită, dar nu se opriră nicio clipă din cântat. Trilurile lor deveniseră cântec de leagăn neprețuit.
– Hmmmm, făcu albinuța, e primăvară și se doarme bine afară.
