Câteva zile ploaia a bătut pe la geamuri, în acoperișuri, peste tot , dar nu a primit-o nimeni. Oamenii așteptau iarna adevărată. În dimineața când a apărut Fulguța, o orhidee și-a desfăcut primele petale violete și a zâmbit către cele două raze care străbăteau hotărâte norii.
Dincolo de ele, ningea mărunt. Da. Ningea, iar cele două raze jucăușe parcă desenau ghirlande prin văzduh.
În balcon, Brăduleț a zâmbit, cumva, nerăbdător. Dacă începea ninsoarea, înseamna că vine prietena albă, din cer. Știa el ce știa.
Împreună cu milioanele de fulgi, se desprinse din cer și un zâmbet șăgalnic. Era al Fulguței. Oare știați că fiecare de pe acest pământ are fulgul lui? Mulți fulgi cad peste noi și se topesc, dar doar pe unul singur îl ținem minte, unul singur se topește mai greu și ne lasă să-i admirăm fiecare desen minunat pe care-l poartă.
Fulguța cobora printre oameni pentru o fetiță minunată, care stătea cu obrazul lipit de geam și cânta uitându-se către cer. Era Bulinuța. Era nerăbdătoare să-și vadă fulgușorul așezat pe cetinile brăduțului, de unde îi va număra fiecare țepișor și chiar îi va face și un portret pe care-l va pune în ramă, la loc de cinste.
Și uite așa a pornit Fulguța spre marginea pădurii, dar până jos urma să participe la cea mai frumoasă serbare a iernii. Văzduhul era scena către care toți copiii priveau cu drag de la geamurile lor aburite. Fulgii se prindeau în horă și dansau, și cântau în limba tuturor copiilor. Unii o numesc inocență, alții fericire, alții simplitate sau credință, dar, cu siguranță e toate la un loc.
Ce mai bucurie! Copiii știau că din moment ce fulgii s-au prins în horă și Moș Crăciun își pregătește săniuța, își țesală renii și își verifică sacul aproape plin.
Dar să revenim la Fulguța. A dansat cu ceilalți fulgușori mult timp, apoi s-a oprit în mijlocul unei raze de soare. Pentru o clipă și-a închis strâns ochișorii, speriată că se va topi. Apoi și-a amintit că iarna soarele-i cu dinți, deci nu se va transforma în apă, ci, dimpotrivă, va sclipi mai mult. Și cu această nouă descoperire porni către pământ. Auzi de departe cum cineva cântă de răsună până la cer: ” Ninge, ninge, ninge, fulgii deși, fulgii deși,/ Cad încet ca floarea de cireș, de cireș./ Ca o Cosânzeană țara mea, țara mea. /Făt-Frumos e bradul plin de nea, plin de nea.”
Era vocea pentru care Fulguța cobora pe Pământ – vocea Bulinuței. Ajunsă la marginea balconului, îl văzu pe Brăduț și-l salută:
– Bine te-am găsit, prietene Brăduț.
Brăduț e venit de pe munte. Odată, când bunicii au făcut un popas, sus, pe Tihuța, l-au zărit și s-au gândit să-i facă o bucurie Bulinuței. Fetița l-a plantat într-un ghiveci, iar când va prinde Brăduț la putere, îl vor muta în pământ , jos, în fața geamului.
– Bine ai venit, Fulguțo! De când te așteptăm!!!
– Și eu ardeam de nerăbdare să vă vizitez, dar era prea cald și mi-ar fi părut rău să ajung ca o ploiță la voi. Cum ar fi cântat pe ploaie copiii ” ninge,ninge“?
Brădulețul privi către văzduhul albit de fulgușori neastâmpărați și încuviință. Apoi o lăsă pe Fulguța să se așeze pe ramurile lui, veșnic verzi.
– Fulguțoooo, te-ai întors!!!!!Se auzi un strigăt de după geam.
În halat și în papucei de casă, Bulinuța o zbughi în balcon.
– Bine ai venit! Bine ai venit! Să știi că nu pun degețelul pe tine. Nu vreau să te topești.
– Bine te-am găsit, Bulinuțo! Promit să rămân la tine toată iarna!
-Până vin ghioceii?
-Poate și mai mult.
-Atunci am timp să-ți fac un portret minunat. O să mă lași, te rog? Și fetița își împreună mâinile rugătoare.
– Și ve vei face cu portretul? Întrebă Fulguța.
– I-l voi dărui lui Moș Crăciun, când îl întâlnesc. El ne aduce la toți ce ne dorim, dar lui nu-i pregătește nimeni cadou. Anul acesta eu voi fi Moș Crăciunul Moșului.
