O pătură moale de nea a acoperit toată țara. Copacii parcă poartă blăni călduroase de urși polari. Fiecare rămurică stă pitită sub puf și ascultă ciripitul pițigoilor și bocănitul ciocănitorii. În rest e liniște și nămeți. Piu, omul de zăpadă stă falnic la intrarea în pădure. Zici că el este paznicul, în timp ce ciocănitoarea este doctorul pădurii.
Apoi în liniștea amiezii se aud cum trosnesc crenguțe și scârțâit de zăpadă se aude. Omul de zăpadă încearcă să numere pașii, poate își dă seama câți oameni au intrat în pădure, fără să-l întrebe, când, deodată cineva îi acoperă ochii cu mâinile și:
– Bau! Te-am speriat!
– Bulinuțo, oare tu ești? Întrebă omulețul, încercând să-și miște ochii din cărbuni.
– Ai ghicit! Strigă o voce veselă la urechile lui. Apoi numai o văzu cum se duce rostogol, la vale, ca o minge.
Afară ninge tare, tare. Așa că fetița are o idee:
– Hai să ne jucăm de-a ” v-ati ascunselea”, omulețule!!!
– Cum? Căscă acesta gura-i făcută din gogoșar.
Apoi puiul de om îl acoperă pe Piu cu o pătură mare și groasă de nea și apoi începe să numere:
– Unu, doi, trei , patru
Mă pornesc cu căutatul.
Cine nu-i gata,
Îl iau cu găleata.
Se apucă pitica să-l caute și tot răscolește prin zăpadă, până dă de fularul roșu.
– M-ai găsit!!! Strigă Omul de zăpadă. La a doua căutare, însă, Bulinuța a rămas cu morcovul în mână. Auzi, înfundat, de sub nămeți:
– Hei! Am rămas fără nas!
Apoi, într-o zi, când se simțea căldura soarelui și nici nu prea era nevoie de mănuși, veni rândul omului de zăpadă să se ascundă:
– Bulinuțo, du-te în casă și numără, și dormi de amiază, între timp eu o să mă ascund.
Fetița l-a ascultat. Mai spre seara a alergat către marginea padurii. Ceva era schimbat, dar nu înțelegea ce. Se gândi că până și zăpada luminează, atâg era de frumos. Puse mânuțele la ochi și numără:
– … Unu, doi, trei, patru
Mă pornesc cu căutatul.
Cine nu e gata
Îl iau cu lopata.
Gataaaa?
Din susurul pârăiașelor ce curgeau se auzi un “Da”.
Se uită în stânga, în dreapta, dar nu e nimeni. Se uită și după un stejar mai mare, dar nici acolo nu s-a ascuns Piu. Atunci realizează că în locul în care îl lăsase dimineață erau un morcov, niște cărbuni și un fular roșu, iar în jur nu mai era zăpadă.
– Unde te-ai ascuns? Strigă fetița. Cum să te ascunzi, iar nasul, ochii și fularul să rămână?
– Sunt aici, Bulinuțo. Mă vei găsi la următoarea zăpadă, se auzi vocea omului de zăpadă, transformat în pârâiașe vesele.
