Bufi este prietena cea mai dragă a Bulinuței. Se știu de când cea din urmă avea doar câteva zile. Familia a doptat-o cu ușurință. La început, bufnița îi sprijinea spatele noaptea, pentru ca nu cumva Bulinuța să se sufoce. Apoi, ea a devenit prietenă de povești, “umăr” pe care se putea plânge sau din care se putea mușca, atunci când gingiile au început să aibă nevoie de scărpinare.
Odată cu avansarea ei în funcția de suport de dormit, Bufi a devenit o adevărată turistă. Deja de mai bine de doi ani, ea este de neînlocuit. Oriunde merge domnișoara, acolo e și bufnița: cu mașina, cu taxiul, cu tramvaiul, cu autocarul. Trenul și avionul încă nu le-au încercat, dar sunt pe listă.
A fost Bufi și pe Rarău, astă vară. Au stat într-un câmp imens, plin de iarbă proaspătă și flori înmiresmate. Era un loc de poveste, pe unde încă nu pășise picior de om. Ce-i drept, era înconjurat de bârne, dar era pustietate în jur, nu putea fi al cuiva. Au stat întinse în iarbă și au privit cerul senin, precum și punctele negre ce se roteau în depărtare. Cică erau ulii. Să o fi văzut pe Bufi ce ochi a făcut când a auzit de ulii… Pe urmă s-a mai gândit: ce-i pasă ei? O are pe Bulinuță aproape și este în siguranță. Ei, și au stat ele întinse multă vreme, și și-au făcut coronițe din mohor, păpădii, corovatică și măzăriche. Ar mai fi stat așa mult și bine, dacă nu apăru lângă ele, de nu știu unde, o măicuță bătrână ca vremea zicându-le:
– Vedeți că vă chem la cosit, prințeselor!
Ce? Făcuse ochii mari Bufi. Cum să cosească ea cu aripile? Și de ce?
– Era iarba pentru văcuțe, Bufi, iar noi am pătulit-o, zise Bulinuța tristă și rușinată, în timp ce pe creștet îi flutura coronița veselă. Un zâmbet, ascuns în colțul gurii, putu fi descoperit pe chipul bătrânei, care dispăru, iar după scurtă vreme apăru cu o sticlă de lapte:
– Țineți și beți! Să creșteți mari până la cosit!
– Sărut mâna, mulțumi Bulinuța. Bufi, oare o să cosim cu coasa pe care am văzut-o la blocul vecin? Of, daca da, atunci avem mult de crescut, coada ei e foooooarte lungă! Cred că data viitoare nu mai călcăm iarba înaltă, înconjurată de garduri. Și văcuțele trebuie să mănânce ceva.
