Trăia odată, demult, poate că şi astăzi mai trăieşte, undeva în Regatul Norilor, pe strada Pufului, o prinţesă-unicorn, pe nume Mia. Mia îşi avea castelul sculptat într-un nor uriaş. Nimeni nu ştia cine-i sunt părinţii, nimeni nu ştia peste cine domneşte prinţesa, dar toţi ştiau că e o fiinţă bună, care ajuta pe oricine se află în înaltul cerului şi are nevoie de o mână de ajutor. Dacă afară era înnorat şi trecea vreun avion, Mia fâlfâia repede, repede din aripi, împrăştia norii şi făcea cerul mai senin.
Dacă o ciocârlie urca până, hăt, aproape de soare, ca să-i cânte şi să înveselească pe toată lumea, atunci, prinţesa-unicorn, îi dădea repede mai aproape un scăunel din puf de nori, pentru ca să se odihnească puţin.
Faptul că-i putea ajuta pe ceilalţi o bucura foarte mult pe Mia, dar seara, când toţi plecau pe Tărâmul Viselor, prinţesa noastră rămânea singură şi tristă:
„Ce n-aş da să am şi eu măcar un prieten cât de mic, cu care să mă joc, să râd şi să cânt”, se gândea în sinea ei, în timp ce din ochii mari îi curgeau lacrimi.
Se aşeza tristă în pătuţul ei de nori, îşi aranja perna făcută din ceaţă, îşi trăgea plapuma de fulgi peste ea şi rămânea cu gândul la prietenii pe care nu-i avea.
Aşa adormi şi aseară. Doar că în vis îi apăru o unicorniţă roz care stătea alături de ea, pe un pat la fel ca al ei, care zâmbea ştrengăreşte şi care i-a spus:
– De ce te tot plângi că nu ai prieteni? Cum să ai prieteni dacă nu vorbeşti cu nimeni, dacă nu cobori printre cei ca tine să-i cunoşti şi să te faci cunoscută? Nu te poţi împrieteni doar gândindu-te la cineva, trebuie să cobori pe pământ, trebuie să vorbeşti cu ceilalţi.
– Dar cine o să mai alunge norii de pe cer? Cine o să mai aibă grijă de ciocârlii? Întrebă Mia.
– Promit să am eu grijă până te întorci.
– Dar cine eşti tu?
– Eu sunt Miţi-Ţiţi-Riţi, al tău înger-unicorn păzitor şi acum nu mai pierde timpul, coboară din pat şi du-te să cunoşti lumea, descoper-o, bucură-te de ea!
Mia se trezi buimăcită, dar în acelaşi timp cu zâmbetul pe buze. Cum de nu s-a gâdit ea la asta mai înainte? Fâlfâi repede din aripi şi mai împrăştie norii pentru ca dacă trecea vreun avion pe acolo să nu se rătăcească, apoi făcu un fotoliu pufos pentru ciocârlii şi o zbughi către pământ plină de fericire.
Zbura, zbura cu o viteză nemaipomenită numai la gândul că îşi va face prieteni. Dar în entuziasmul ei nu şi-a dat seama că se apropie de o junglă tropicală, cu o viteză prea mare. „Buf! Trosc! Pleosc! Au!” Se auzi printre crengi şi apoi începu să se zbată disperată, în încercarea de a-şi descâlci aripile dintre ramuri. Dar zadarnică era orice încercare. Era disperată. Pentru câteva clipe îşi lăsă privirea în jos şi se gândea ce ar putea să facă. În acel moment văzu aşa, ca o panglică de culoarea curcubeului, care se târa uşor spre ea. O voce sâsâită se auzi:
– Sssssssstai aşa, nu te zbate, sssssssă nu-ţi rupi aripile cumva. Ssssă nu te sssssperii. Ssssssunt şarpele-curcubeu şi ssssssunt prietenul tău. Vreau să te ajut. Nu te sssssperia!
Prinţesa-unicorn făcu ochii mari. Un prieten pentru ea? Nu-i venea să creadă şi totuşi îi era frică de fiinţa aceea târâtoare care venea sâsâind spre ea. Nu putu să scoată o vorbă, doar îşi închise strâns, strâns ochii.
Simţea cum şarpele se târăşte pe lângă ea, se încolăceşte rece pe lângă aripile ei şi apoi şi le simţi libere.
– Ce prinţessssssssssă sssssssperiată
Am văzut aşa deodată
În copac atârnătă
Şi seamănă cu mine toată.
– Poftim? Cum să semăn cu tine? În niciun caz! Se auzi vocea Miei.
Păi ai coamă curcubeu
La fel cum, uite, sunt eu.
Şi să-ţi mai spun un secret:
Un „MULŢUMESC!” este perfect.
Dumneata, de unde vii,
Nu ştii deloc a mulţumi? Spuse şarpele-curcubeu cu zâmbetul pe buze.
– Mulţumesc, mulţumesc! Se trezi Mia că spune. Îmi cer iertare, nu mi-am dat seama că am coama în culori, nu mi-am văzut-o niciodată.
– Nuuuuuu? Nu se poate! Hai cu mine să rezolvăm treaba aceasta. Şi văd că ai aripi, ia-mă, te rog, şi pe mine în spate ca să ajungem mai repede, iar pe drum îmi povesteşti de unde eşti şi cum te cheamă.
Şarpele-curcubeu a dus-o pe Mia la un lac frumos şi a pus-o să se privească în oglinda apei. Prinţesa era fascinată să-şi vadă chipul şi nici nu ştia cum să-i mulţumească acestui şarpe care a ajutat-o atât de mult. Se trezi că-l întreabă, timidă:
– Ai vrea să fim prieteni?
– Păi nu ţi-am ssssspusssss, când ne-am întâlnit că sunt prietenul tău? Îi răspunse vesel şarpele-curcubeu.
Şi aşa a rămas. Şarpele-curcubeu o făcea să râdă mult, o ajuta să cunoască lumea, să o descopere. Seara fiecare mergea la casa lui, urându-şi noapte bună.
Miei îi veni o idee. Aşa că în următoarea dimineaţă îi aduse şarpelui un joben.
– Uite, ca să fii mai frumos.
A doua dimineaţă a venit cu un papion. I l-a agăţat la gât:
– Ca să arăţi mai bine.
Şi tot aşa, în fiecare dimineaţă venea cu câte un lucruşor cu care să-l împopoţoneze pe şarpele-curcubeu. Dar acesa încetase să o mai facă să râdă, în timp ce Miei nu-i păsa, nici măcar nu-şi dăduse seama de faptul că este trist prietenul ei. Într-o dimineaţă când a coborât din cer şi cu o pereche de aripi, nu-l mai găsi. L-a căutat peste tot, dar nu era, parcă ar fi intrat în pământ. A răscolit prin toate scorburile, le-a întrebat pe toate animalele pe care le-a întâlnit, dar nimeni nu ştia unde e şarpele-curcubeu. Frântă de oboseală, seara s-a întors plângând către cer. A adormit târziu de tot şi pe când s-a întâmplat asta, iar a apărut Miţi-Ţiţi-Riţi, îngerul-unicorn al ei:
– De ce plângi, Mia? Ai rămas iar singură?
– Da. Singurul şi cel mai bun prieten de pe planeta -aceasta m-a părăsit, fără să spună un cuvânt.
– Mia, de ce crezi că a făcut aceasta?
– Pentru că e un prieten rău, spuse Mia supărată.
– Eiiii,rău. Să-ţi spun ceva? Să nu judeci niciodată pe nimeni, înainte de a-l lăsa să vorbească. Înainte de a căuta să afli cât mai multe răspunsuri. Să încerci să analizezi ce s-a întâmplat înainte ca el să dispară. Nu te-ai gândit că poate e bolnav pe undeva? Poate e rănit? Poate la răpit cineva? De ce te-ai gândit imediat la ceva rău? De unde ştii, poate tu eşti cea care greşeşte?
– Nu am greşit cu nimic, dimpotrivă, l-am aranjat şi l-am făcut cel mai frumos şarpe din lume şi el, uite cum m-a răsplătit.
– Mia, îi spuse Miţi-Ţiţi-Riţi, draga mea, dar tu l-ai întrebat dacă vrea papion şi joben? L-ai întrebat dacă se simte confortabil? Te-a interesat măcar un moment ce simte el?
– Nu. Trebuia? Răspunse prinţesa-unicorn, nevinovată.
– Sigur că trebuia. Nu-i faci nimănui un bine cu forţa. Trebuie să ne ascultăm unii pe ceilalţi şi să ne intereseze sentimentele şi părerea prietenilor noştri, mai ales când vine vorba de alegeri care-i priveşte pe ei. Ia sa-mi spui, ţi-e dor de el?
– Daaaaaa, enorm!!!! Mi-e dor de poeziile lui, de glumele lui, de poveştile lui, de sâsâitul lui. Mi-e dor de şarpele meu curcubeu!!!!!!! Şi începu să plângă.
– Prinţesă, mai spuse Miţi-Ţiţi-Riţi, nu ai spus nimic de joben, papion sau inel pe coadă. De ele nu ţi-e dor?
Mia făcu ochii maaaaari şi se trezi din vis. Nu-şi mai făcu patul, nu mai împrăştie niciun nor, nu mai făcu niciun fotoliu pentru ciocârlie. Fugi repede către copacul unde îl cunoscuse pe şarpele-curcubeu şi strigă cât de tare putu:
– Prietenul meu cel mai bun, mai glumeţ, mai sâsâit
Ştiu că tare am greşit!!
Iartă-mă, nu mă lăsa,
Nu mai fac aşa ceva!!!
Te iubesc aşa cum eşti,
Mai ales cum tu glumeşti
Şi atunci când spui poveşti!
Nu-ţi mai pun inel în coadă,
Nici joben, ca la paradă.
Curcubeul tău frumos
Ţine sub el un suflet preţios.
Să mă ierţi şi aş mai vrea
Să te invit la casa mea,
Să-ţi arăt cum e să zbori
Până dincolo de nori.
Să urcăm pe curcubeu,
De unde mă trag şi eu…..
Aşa se trezi Mia vorbind în versuri. Îşi dădu seama că prietenii sunt aşa cum sunt şi că îi iubim oricum ar fi ei, nu trebuie să-i schimbăm cu nimic, cum nici ei nu încearcă să ne schimbe cu ceva. Îşi dădu seama că prietenia adună calităţile şi tot ce e frumos în sufletul cuiva, dar nu felul cum arată şi nici numărul de accesorii scumpe. Se lăsă o tăcere adâncă timp de câteva clipe, apoi, dintr-o scorbură adâncă se auzi o voce înfundată:
– Ssssssă nu crezi că nu te-am iertat,
Dar mai că nu m-am sufocat,
La gât cu al tău papion
Şi cu coada în baston…
Ce mă bucur că ţi-ai dat
Sssssseama, nu chiar imediat.
Că sunt cel mai colorat
SSSSuflet de şarpe şi
ce m-am bucurat!!!!
M-am ascuns căci nu am vrut
Ssssssă te supăr eu mai mult,
Dar entuziasmul tău
Îmi făcea prea mult rău.
Uite aşa şi iar aşa
Accept invitaţia mea
Şi atunci când vei putea,
Să treci şi pe la scorbura mea,
Prietena mea, prietena mea
Venită de sssssssus, dintr-o stea.
Şi de atunci cei doi prieteni au trăit fericiţi descoperind fiecare lumea celuilalt, promiţându-şi să se corecteze reciproc atunci când vor greşi, dar să se accepte aşa cum sunt.
Şi-am încălecat pe-o stea şi-am terminat povestea mea.
2021-2022
