Toată săptămâna a sărbătorit. Fredona de când se trezea şi până adormea, Deşteaptă-te, române. Într-o seară a organizat şi un spectacol la lumina lumânărilor, unde a intonat imnul, solemn, cu mâna dreaptă dusă la inimă. Ce inimă de român are Bulinuţa!!!! Eh! Eh! A trecut în revistă Trei culori cunosc pe lume, Treceţi batalioane, Noi suntem români şi Hora unirii!
Totul şi toate s-au învârtit în jurul celor trei culori: Haine, desene, accesorii, informaţii – totul. La un moment dat se aude:
– Mami, tu nu spui corect! Nu e roşu, galben şi albastru.
– Cum adică, Bulinuţo?
– Păi, eu am învăţat la grădiniţă că e albastru, galben şi roşu. Aşa este corect! Plus că avem şi stema cu pajaură, ştiai?
Ştia mami de pajură, dar cu culorile s-a cam încurcat. Aşa că şi-a cerut iertare pentru că a greşit şi i-a spus:
– Îţi mulţumesc, Minune, pentru că m-ai corectat!
Bulinuţa a învăţat de mică faptul că oamenii trebuie să se corecteze unii pe alţii, nu contează care e mai mare, ci contează cine deţine adevărul. Ea ştie că dacă cineva face ceva greşit sau spune ceva greşit, este de datoria ei să+i atragă atenţia.
După ora de istorie a drapelului, a venit o altă zi importantă – parada costumelor populare, de la gradiniţă. Nu putea merge oricum. Era un moment special, aşa că l-a tratat cum se cuvine – a avut un costum foarte special. A crescut suficient de mare, încât să încapă şi ea în ia cusută şi brodată de bunica, acum vreo treizeci de ani. Bunica a facut-o prima dată pentru fiica ei cea mare, pe când era de vârsta Bulinuţei, apoi a purtat-o şi mami. După vreun deceniu a purtat-o verişoara Mirela, iar acum era rândul ei, aşa că a îmbrăcat-o cu mândrie.
Şi catrinţa. Ce mai catrinţă! Brodată toată de matuşa pentru fiica ei. Si ce lucruri minunate ies atunci cand mama pune iubire în ce face, pentru copilul ei. Catrinţa verisoarei Mirela, a ajuns, peste ani, tot la Bulinuţă, iar ca cercul iubirii să fie complet, mami i-a făcut şi trei floricele de prins în păr: una albastră, una galbenă şi una roşie.
Ia, catrinţa păreau atât de noi, când le-a îmbrăcat Bulinuţa, încât cei treizeci de ani de pe ie, dacă nu mai mulţi, parcă s-au sters cu buretele. Şi a defilat minunea pe covorul roşu, ca şi cum acolo ar fi crescut.
Apoi, după o săptămână întreagă de cântece patriotice, a venit şi ziua de 1 Decembrie – Ziua Naţională. Trebuia să vadă parada.
– Ce este o paradă_ A vrut să ştie fata.
– Păi, la paradă defileazătoţi toţi cei care apără ţara noastră: poliţiştii, pompierii, jandarmii, soldaţii.
Asa au ajuns în centrul oraşului. A făcut inventarul tuturor maşinilor aflate la defilare. A urcat şi în tanc, şi pe motocicleta politiştilor şi s-a tot interesat în ce fel ne apară pe noi armata. La un moment dat, a văzut un om mascat cu o puşcă în mână. S-a apropiat hotărâtă de el şi l-a întrebat:
– De ce eşti îmbrăcat aşa? De ce ai o puşcă în mână? Care e meseria ta.
– Sunt poliţist şi port armă pentru ca să vă protejez pe tine şi pe toţi ceilalţi, a răspuns poliţistul.
– Cum să ne aperi cu puşca?
Poliţistul a rămas cam încurcat. A ridicat privirea către părinţi, apoi a zis:
– Păi, pentru ca să te apăr de oamenii răi.
– Dar nu trebuie sa omorâm pe nimeni. Pe oamenii răi doar trebuie să-i ajutăm să devină buni.
Toti au rămas tăcuţi, dând din cap în semn că avea dreptate. Ce lume frumoasă este copilăria!!! Apoi a început parada, iar Bulinuţa s-a asezat demnă, în primul rând. A preluat salutul militar şi l-a folosit cu mândrie până la finalul paradei, când pe cer artificiile de zi au desenat un spectaculos tricolor. Zeci de steguleţe fluturau în mulţime şi bucuria era pe chipul tuturor. Cei mici şi cei mari, deopotrivă, erau români minunaţi, fără vârstă.
În drum spre casă a mers în pas cadenţat şi cu mâna dreaptă dusă la tâmplă, arătând cu ce a ramas de la aşa un eveniment mare. Acum ştia trei saluturi: Salutul prietenilor, salutul regal şi salutul militar. Se simţea foarte bine instruită. Sărbatoarea s-a încheiat seara, când Bulinuţa s-a bucurat de artificii, împreună cu mulţi alţi mici românaşi, de pe un deluşor, unde erau în siguranţă, iar spectacolul nu era cu nimic mai prejos.
– Mami, ce bine îmi pare că nu miroase urât şi nu bubuie tare!
– Şi nouă ne pare bine, draga noastră,pentru că le admirăm în siguranţă!
Acasă, în sufragerie, Hora unirii a fost jucată în trei, în timp ce Mieunica îi urmărea, în speranţa că poate intra şi ea cumva în joc, doar, doar se va juca cu fusta Bulinuţei…
– La mulţi ani, mami! La mulţi ani, tati!
– La mulţi ani, Minune!
– Vă iubesc infinit, aşa ca un cerc!!!!!
